Polițiști premiați de ministrul de Interne pentru că au ajutat bătrâni să traverseze

Doi polițiști au fost premiați de ministrul de Interne, Mihai Fifor. Cei doi agenți au ajutat persoane în vârstă să traverseze, iar gestul lor a fost făcut public de ministru. Mai mult, polițista i-a oferit cazare unei turiste din Germania care își pierduse actele și banii.

Imaginile cu cei doi poliţişti au fost postate, sâmbătă, de Ministerul Afacerilor Interne, relatează Digi24. „Mihai Fifor s-a întâlnit cu Oana și Robert, doi colegi polițiști, pentru a-i felicita și încuraja. Amândoi s-au evidențiat prin spirit civic, acordând o mână de ajutor unor persoane în vârstă, atunci când au avut nevoie. Mai mult decât atât, altruismul și înțelepciunea de care a dat dovadă Oana față de o tânără turistă din Germania, au atras recunoștința din partea autorităților germane, care au transmis mulțumiri scrise Poliției Române.

Pe scurt, aflată în timpul serviciului, a fost abordată de turistă, care își pierduse toate actele și banii. Soluția a găsit-o pe loc, oferindu-i cazare pentru câteva zile, timp în care a ajutat-o să contacteze Ambasada Germaniei la București, pentru a putea să se întoarcă în țara sa. Astfel de angajați garantează că această instituție își recâștigă încrederea societății, pentru că, atunci când situația impune, nu sunt nepăsători și nici superficiali”, sau scris oficialii MAI.

Oamenii au reacționat însă și negativ, existând sute de comentarii în care au amintit cazul unei femei vârstnice care a fost amendată pentru că nu a reuşit să traverseze în timpul cât semaforul a arătat culoarea verde.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *