Peste un milion şi jumătate de români riscă să fie amendaţi cu până la 4.000 de lei pentru că nu îşi mută toaleta din curte în casă. Există chiar o lege care îi obligă să facă acest lucru. E mai veche, dar acum autorităţile vor să o aplice. În timp ce mulţi români de la sate spun că nu au bani pentru a susţine o astfel de investiţie.
Un mesaj plecat de la Ministerul Dezvoltării a ajuns, prin intermendiul primarilor, până în curţile românilor de la ţară. Adică locul unde peste jumătate dintre ei au toaleta.
”A dat Guvernul o circulară prin care obligă toţi cetăţenii din România să se adapteze noilor cerinţe europene. Adică să-şi tragă şi apă şi canalizare, nemaifiind voie să folosm aceste toalete vechi”, explică un primar din județul Galați unei localnice.
Încă din 2006, cei care locuiesc în comune cu peste 2.000 de locuitori nu ar mai fi trebuit să aibă toaleta în curte. Legea care prevede amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei a fost însă în mare parte ignorată. Din 3,6 milioane de români – care trăiesc în localităţi unde există canalizare – 1,6 milioane nu s-au racordat încă, scrie observator.tv
În comuna gălăţeană Slobozia Conachi, lucrările la sistemul de canalizare sunt aproape gata.
”Renunţ la WC, renunţ la tot. Adică de-asta am şi tras, am casa făcută acum, am instalaţia făcută în casă, cu WC normal, civilizat”, explică un sătean.
Ca să aibă condiţii civilizate, bărbatul a scos 2.000 de lei din buzunar. O sumă pe care nu toată lumea şi-o permite. La 84 de ani, o femeie din localitate trebuie să se descurce cu o pensie de 600 de lei.
EMIL DRAGOMIR, primarul localităţii Slobozia Conachi: După părerea mea, cred că şi Guvernul României ar putea găsi o soluţie prin care să ajute bătrânii. Nu găseşte Guvernul, vedem noi ce putem să facem împreună cu Consiliul Local al comunei noastre şi cu ceilalţi primari din ţară, o să discutăm.
Pentru că în lipsa canalizărilor, reziduurile sunt deversate în natură, Guvernul riscă să fie amendat de Comisia Europeană. Datele oficiale arată că, în mediul rural, doar 42,5 la sută dintre locuitori au toaleta în casă. De asemenea, peste 2.400 de şcoli nu au apă curentă şi toalete în interior.