O tânără din Bulgaria vrea să aibă cele mai mari buze din lume! Cum arăta înainte de intervențiile estetice

Andrea Emilova Ivanova spune că buzele voluptuoase sunt la modă și e hotărâtă să le aibă din ce în ce mai mari.

Andrea Emilova Ivanova locuiește în Sofia, capitala Bulgariei, și este o împătimită a intervențiilor estetice. Deși are doar 22 de ani, a cheltuit deja mii de euro pentru a-și schimba look-ul. A trecut prin 15 proceduri de mărire a buzelor și nu are de gând să se oprească până nu va deveni femeia cu cele mai mari buze din lume.

Andrea Emilova Ivanova este urmărită pe pagina ei de Instagram de peste 15 mii de utilizatori. Nu toți cei care se uită la fotografiile ei sunt de acord cu transformarea dramatică pe care ea a suferit-o, dar tânăra spune că e mulțumită de felul în care arată acum.

Ce a declarat tânăra despre buzele ei

„Îmi plac buzele mele mai mult ca niciodată. Mă simt foarte bine în pielea mea și sunt foarte fericită. În Bulgaria, asta este moda acum. Sunt oameni care mă plac cu buzele mai mari, dar sunt și alții care le preferă mici. Nu prea mă interesează opinia altora. Cred că oamenii sunt liberi să arate cum își doresc. Nu există limite”, a povestit Andrea Emilova Ivanova, potrivit metro.co.uk.

„Cred că încă nu le am cele mai mari. Nu vreau să arăt ca nimeni sau să imit pe cineva. Multe fete din Bulgaria au acid hialuronic în buze. În țara mea, buzele voluptoase sunt la modă acum”, a mai spus femeia.

Comments (0)
Add Comment