Culiță Sterp i-a declarat iubirea lui Carmen de la Sălciua, în văzul tuturor! Care este, de fapt, relația dintre ei

Despărțiți, împreună, cine să-i mai înțeleagă? Divorțul a venit ca un fulger în cazul lor și toți fanii au plâns în pumni atunci când au aflat de separare. Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au continuat să colaboreze din punct de vedere profesional, însă admiratorii lor au sperat mereu că va fi ceva mai mult între ei.

Așa se face că recent au apărut zvonuri potrivit cărora Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au reluat, din nou legăturile și, mai mult decât atât, ar fi chiar la un pas să se împace. Până acum, nu a fost nici un semnal, dar iată că artistul și-a luat inima în dinți și i-a declarat iubirea în mod public femeii care i-a fost soție timp de trei ani, cu ocazia zilei de naștere.Promoted Content

“La mulți ani frumoși și sănătoși persoanei cu care mi-am trăit 3 ani din viață, cu care am împărțit aceeași masă, aceeași casă, acelasi pat! 3 ani frumoși , care au trecut cu bune, cu rele, ani la care s-a mai adăugat unul în care ne-am îndepărtat și ne-am apropiat , dar cel mai important am rămas fiecare cu ceva unul de la altul! Mă bucur pentru tine pentru că îți știu sufletul și știu că o simplă fată de la țară a ajuns printre cele mai cunoscute artiste din țară, și iubită de atâția oameni! În ciuda a toate ce s-au întâmplat, îți doresc din tot sufletul să fii fericită alături de ce iubești tu din suflet ! La mulți ani , încă o dată! “, a scris Culiță Sterp, pe Facebook.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *