UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.
MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salamuri, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …
Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.
Penuria a început DUPĂ anii 80.
In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.
Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”
Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, era minunat.
Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.
Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.
Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.
Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.
La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.
Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.
Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.
Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei
Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.
Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.
Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.
În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…
Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.
Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.
Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit într-un oraș prăfuit de provincie.
REPORT THIS AD
Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…
Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70
În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei (mama era profesoară) după vechime și gradele pe care și le puteau lua.
Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.
Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.
La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.
Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?
Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.
Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …
Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.
Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…
Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare
E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.
Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.
Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.
Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca în Divizia C și câteodată, mai intra și-n B. Dar eram cu toții mândri de ea.
A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.
Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…
Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30
Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…
După anii ’80, chestia asta a dispărut…
Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.
Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.
Și, atenție: eu am crescut într-un oraș de provincie din ARDEAL, nu în BUCUREȘTI și nici în vreo capitală de județ…Dar era LA FEL peste tot.
Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.
AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.
Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985…
