E cea mai tare din parcare! Elena conduce un TIR de 40 de tone

Cea mai sexy şoferiţă de TIR din România trăieşte o minunată poveste de dragoste. Venită în ţară în urmă cu câteva săptămâni, Elena a fost nevoită să îşi scurteze şi concediul de dorul ”iubitului” ei.

Iubitul său nu este nimeni altul decât capul tractor pe care lucrează. Îl cheamă Cătălin şi după ce tânăra botoşăneancă a venit în România în concediu, în Botoşani, a fost nevoită să plece mai repede în Italia, de dorul „iubitului”, lăsat…într-o parcare.

Deşi are doar 26 de ani, Elena este deja cunoscută în întreaga comunitate a şoferilor de TIR din Europa, nu numai pentru calităţile fizice de invidiat, dar şi pentru cele profesionale, tânăra conducând fără probleme cisterne cu substanţe din cele mai periculoase, adevărate bombe pe roţi.

Tânăra şi-a scurtat vacanţa cu aproape o săptămână, spunând că alături de Cătălin se simte cel mai bine. Cătălin este un monstru de 440 de cai putere, care a fost alături de Elena la bine şi la greu.

„Mi-am botezat capul tractor Cătălin. Este iubirea mea. Mai ales de când sunt singură, avem grijă unul de celălalt. Poate pentru unii camionul e doar o maşină, pentru mine e mult mai mult, e un prieten de nădejde”, spune Elena amuzată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *