Guvernul vrea să reintroducă coplata în spitale: „Au rămas fără bani, iau de la pacienți”

Un act normativ pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, arată ca pacienţii vor plăti din buzunar diferenţa dintre suma decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi costul efectiv al tratamentului.

„Se va aplica doar în cazul spitalelor private”, precizează ministrul Sorina Pintea. Este o bombă socială, spun reprezentanţii pacienţilor, care susţin că bolnavii vor fi nevoiţi să achite coplată inclusiv în spitalele de stat.

Analizele medicale, fie că vorbim de cele uzuale sau de cele paraclinice cum sunt examinarea cu rezonanţă magnetică sau computerul tomograf, erau gratuite dacă pacienţii aveau bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, indiferent că erau făcute la stat sau la privat.

Ce prevede actul normativ

Confrom actului normativ pus în dezbatre publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii vor rămâne gratuite doar serviciile medicale de urgenţă finanţate direct de Ministerul Sănătăţii, adică cele acordate în unităţile de primiri urgenţe. În rest, bolnavul ar putea fi pus să scoată bani din buzunar pentru un consult, un RMN, CT sau orice intervenţie chirurgicală.

Ministrul Sănătăţii susţine că modificările vizează doar spitalele private, însă textul actului nu prevede explicit acest lucru.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ”Prin această modificare a legii sănătăţi permitem furnizorului privat să încaseze o diferenţă dintre ceea ce încasează la casa de asigurări şi costul real al serviciului ….oricum pacienţii plăteau la privat, dar privatul era undeva în zona gri inventa tot felul de taxe servicii hoteliere de 1000 de lei pe noapte tocmai pt a acoperii costurile. Deci când discutăm de sintagma că nu beneficiază de transferuri ne referim doar la privați”.

Reprezentanţii pacienţilor susţin că prin această ordonanţă, românul, oricum sărac, va fi condamnat la moarte.

Reprezentanții spitalelor private sunt mulțumiți

Pe de altă parte, reprezentanţii spitalelor private sunt mulţumiţi de modificările care ar putea fi aduse legii sănătăţii.

Reprezentant PALMED: „Se transparentizeaza plăţile…vom putea clar aş aratm pacienţilor unde merg banii”.

Vasile Barbu : „Au rămas fără bani şi vor să ia de la pacienţi.’

Actul normativ se afla în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi ar putea fi aprobat prin ordonanţa de urgenţă.

Ca la noi la nimenea

One comment

  1. Când nu a platit românul, mai ales cel din clasa majoritara? Înca o palma zdravă aplicata pe obrazul romănului de rănd, aplicata de o clasa politica corupta, de cea mai joasa speta. Ce se poate face? O revolutie pentru indepartarea acestor gunoaie, rebuturi sociale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *