Ionel şi Marioara erau amândoi pacienţi într-un spital de boli mintale.
Într-o zi, pe când se plimbau pe lângă piscina spitalului, Ionel a sărit brusc în apă, a înotat până la fund şi a rămas acolo. Marioara a sărit repede să-l salveze.
A înotat şi ea până la fund şi l-a scos pe Ionel din apă. La auzul acestei fapte eroice, asistenta şefă a ordonat ca Marioara să fie externată din spital, deoarece o consideră acum stabilă mintal. Asistenta s-a dus la Marioara să-i dea vestea şi i-a spus:
– Marioara, am o veste bună şi una rea.
Vestea bună este că vei fi externată. Din moment ce ai fost capabilă să reacţionezi în mod raţional la o criză şi să salvezi viaţa unui alt pacient, am ajuns la concluzia că fapta ta dovedeşte o deplină sănătate mintală.
Vestea rea e că Ionel, pacientul pe care l-ai salvat, s-a spânzurat cu cordonul de la halat în baie. Îmi pare nespus de rău, dar a murit.
La aceasta, Marioara răspunse:
– Nu s-a spânzurat. L-am pus eu acolo să se usuce…