O viață de film: Cum a reușit un bărbat să dejoace planurile criminale ale soției

Un antrenor de box și-a înscenat propria moarte, după ce a aflat că soția sa a angajat un bărbat să-l ucidă. El susține că a fost nevoit să „doarmă cu dușmanul” pentru a fi sigur că planul femeii e demascat și ea chiar ajunge la închisoare.

Ramon Sosa, un bărbat de 50 de ani din Houston, Statele Unite, a apelat la detectivi în 2015, pentru a demonstra că soția sa, Maria ‘Lulu’ Sosa, i-a oferit bani unui bărbat pentru a-l ucide, în timpul procesului de divorț.

El a aflat că femeia a pus la punct acest plan pentru a-i lua banii, dar, în loc să o confrunte, s-a gândit să facă ceva pentru a demasca intențiile femeii și astfel ea să ajungă după gratii. Numai că asta a presupus să locuiască, în continuare, cu ea sub același acoperis.

„Au fost pur și simplu ireale momentele acelea în care am auzit prima data că soția mea a pus pe cineva să mă omoare. Pentru o clipă, cuvintele parcă au rămas pur și simplu în aer, apoi, când am înțeles mesajul, parcă acele vorbe m-au lovit una câte una. Bineînțeles că, la început, nu mi-a venit să cred, dar după ce m-am convins, am devenit foarte furios, supărat și confuz. Un amalgam de emoții, fiecare luptând să fie mai puternică decât cealaltă. Apoi mi-am dat seama că va trebui să locuiesc sub același acoperiș cu persoana care plănuiește să mă omoare. Da, am dormit în același pat cu dușmanul, am încercat să mă comport firesc, astfel încât Lulu să-și continue planurile și asta doar ca s-o prind”, a povestit Ramon Sosa, pentru The Sun.

Pentru a-și pune planul în aplicare, Lulu a luat legătura cu un bărbat pe nume Gustavo, fără să știe că acesta și Ramon erau prieteni. Cei doi bărbați și-au unit forțele și, la următoarea întâlnire cu Lulu, Gustavo a purtat un microfon și a înregistrat toată conversația, pe care a predat-o apoi polițiștilor.

Nu a fost, însă, suficient, așa că poliția i-a sugerat lui Ramon să pretină că e mort, să se lase fotografiat astfel, iar Lulu să vadă imaginile.

View image on Twitter

„Pozele acelea și acum reflectă unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut. Încă îmi aduc aminte că, atunci când m-am lăsat fotografiat așa, m-am gândit la copii și la părinții mei, la ce se vor gândi ei când vor vedea pozele”, a povestit Ramon.

Un polițist sub acoperire s-a întâlnit apoi cu Lulu într-o parcare și i-a arătat fotografiile.

„Lulu pur și simplu râdea când polițistul sub acoperire i-a arătat imaginile. A mai și avut tupeul să-l întrebe dacă chiar sunt mort sau o să mă ridic”, a continuat Ramon.

Lulu a fost arestată și, în octombrie 2016, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare.

Privind înapoi la relația pe care a avut-o cu ea, Ramon se simte „norocos să fie în viață”.

„Niciodată nu mi-a trecut prin cap măcar o secundă că Lulu va vrea să mă omoare. Divorțul nostru a fost foarte dificil, dar în niciun moment nu m-am gândit la așa ceva. După ce am văzut toate probele pe care le-au strâns autoritățile împotriva ei, pot să spun cu sinceritate că sunt foarte norocos să fiu în viață”, a mărturisit bărbatul.

Acum, la trei ani după condamnarea soției, Ramon spune că își dedică viața și face tot ce poate pentru a vorbi în numele victimelor violenței domestice. De altfel, el a scris și o carte: „Sper ca această carte să ajute fiecare bărbat și fiecare femeie care se află într-o relație abuzivă. Să găsească curajul să vorbească și să ceară ajutor”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *