Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Marcel Velea

Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020

Surse din interiorul PNL au declarat pentru DIGI24, că ordonanța ar putea prevede noi restricții de circulație și chiar declararea unor noi orașe în carantină. Deva, Arad sunt pe lista roșie ca focare, iar orașele ar putea fi închise precum Suceava și Țăndărei. Marcel Vela va preciza într-o declarație de presă ce va conține noua orodonanța militară nr. 8.

loading...

Ordonanţa militară nr. 8 din 8 aprilie 2020, emisa de Marcel Velea

Ordonanţa militară nr. 8 din 8 aprilie 2020, emisa de Marcel Velea

De asemenea ar putea fi reduse retricțiile în unele orașe care au evoluat în lupta cu pandemia.

Spitalul din Deva a fost astăzi vizitat de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care vrea sa afle care este situația în spital. Ordonanța militară nr. 8 ar putea prevede și o conducere militară, exact ca la Suceava.

Asta însemnă că actuala conducere va fi demisă, va fi din rândul medicilor militari și ei vor fi cei care vor gestiona spitalul în situația de urgență.

Președintele Klaus Iohannis anunțat că prelungește situația de urgență cu înca 30 de zile, adică până pe 20 mai. Actualul decret expira pe 20 aprilie 2020.

Președintele Klaus Iohannis va participa la ora 12:30 la Sedința comitetului pentru situații de criză, iar după această sedință spre seară este de așteptat să iasă și Marcel Velea.

Ce este o orodnanță militară? Precum Ordonanța militară nr. 8

Astăzi se va emite Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020.

Zilele acestea tot auzim de ordonanțe militare, ce înseamnă o oronanță militară și conform cărei legi poat fi emise. Astfel pentru a fi clar pentru toată lumea, aceste documente pot fi emise numai după ce Președintele României emite decretul prin care declară starea de urgență. Orodonanța militară poate fi emisă doar de către Ministrul de Interne, în cazul nostru Marcel Velea, numai după ce Prim Ministrul României, Ludovic Orban, își dă acordul.

Ordonanța militară este folosită pentru a pune în concret în aplicare măsurile prevăzute de OUG 1/1999 (adoptată prin Legea nr. 453/2004) și de decretul prezidențial prin care se instituie starea de urgență.

Starea de urgență e definită în prevederile OUG 1/1999 și reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații:

a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate;

b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora.

Practic, dacă legea și decretul prevăd că ți se poate restrânge dreptul la liberă circulație în temeiul art. 53 din Constituție, ordonanța militară vine și îți spune exact când ai voie să ieși din casă și pentru ce, conform avocatoo.ro.

Poate ordonanța militară să-ți restrângă drepturi garantate de CEDO?

Sunt 7 ordonanțe militare emise în prezent în România, iar astăzi Marcel Vela va emite Ordonanța militară nr. 8.

Orodonața militară este restrictivă și se folosește pentru restrângerea unor drepturi. România s-a folosit înclusiv de articolul 15 CEDO prin care se dă posibilitatea, derogării de la convețien, dar nu poate limita drepturi precum:

  •  art. 2 (dreptul la viață),
  •  art. 3 (interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante),
  •  art. 4 parag. 1 (interzicerea sclaviei) și
  •  art. 7 (interzicerea pedepsirii fără bază legală),

De ce ordonanța militară restrânge drepturi dacă nu este lege?

Nu datorită ordonanței militare (de exemplu ordonanța militară nr. 8) se restrâng drepturile fundamentale ale cetățenilor. Restrângerea drepturilor fundamentale se face prin intermediul art.53 din Constituție și este nevoie de anumite condiții îndeplinite. O astfel de condiție este ca restrângerea să fie realizată cu ajutorul legii. Astfel restrângerea devine legitimă cu ajutorul OUG 1/1999 aprobată de Parlament în Legea 453/2004.

Este o lege scrisă de militari?

Depinde. Numele de ordonanță militară ne poate induce în eroare și implicit poate conține prevederi de comandament militar. Astfel, dacă în Ordonanță sunt menționate acțiuni ce trebuie realizate de armată, atunci prevederile aparțin de comandamentul militar, dar restul sunt măsuri administrative. Astăzi se va emite Ordonanța militară nr. 8.

Ce se întâmplă dacă ataci în instanță o ordonanță militară?

Cine se sime lezat în drepturile sale de această ordonanță, poate să atace în instanță prevederile care nu aparțin de comandamentul militar. Rezultatul: instanța va spune că ordonanța este legala sau o anulează.

Concluzie

Ordonanța militară, precum cea cu nr. 8 din 8 aprilie 2020 reprezintă un act administrativ normativ și subsecvent legii. Aceasta nu restrânge drepturile cetățenilor, ci pune în aplicare măsuri prevăzute de lege și de decretul stării de urgență. Doar pentru că se numește ordonanță militară, asta nu înseamnă că este un act de comandament militar, dar poate să includă și unele prevederi în acest sens.

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *