Liber la vânătoare de urși. Animalele nu vor mai fi specie protejată

autor

Redactia ObservatorUrşii ar putea fi vânaţi la liber! Potrivit unui proiect care a trecut, astăzi, de Senat, aceste animale săbatice nu vor mai fi o specie protejată şi vor putea fi împuşcate fără restricţii în anumite perioade. Activiştii susţin că proiectul încalcă normele europene.

loading...

Activiştii susţin că impactul ar fi mare. Suntem ţara cu cea mai mare populaţie de urşi din Europa, dar este recunoscut la toate nivelurile că cifrele nu reflectă tocmai realitatea. Ar fi între 6 şi 7 mii de exemplare, doar că nu avem metode ştiiţifice pentru a fi siguri că e o cifră reală şi cum ursul nu are paşaport să treacă dintr-un fond cinegetic în altul, mai mulţi vânători pot număra aelaşi exemplar.

În prezent, urşii sunt specie protejată şi sunt vânaţi numai prin ordin de 

de ministru, la o cotă de intervenţie, când animalele sunt agresive sau reprezintă un pericol. Dacă se da liber la vânătoare. de la o cifră de 3-4 urşi, pe an, ar putea fi ucise sute, poate mii de exemplare. Asta ar modifica genetic specia, spun ecologiştii, pentru că ar fi vânate doar exemplarele mari, pentru trofee. Mai mult, ar opri înmulţirea lor nu doar prin împuşcarea adultului, dar şi a ursoaicelor gestante.

Totuşi, modificrile nu sunt definitive, mai trebuie să treacă prin Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Abia apoi, dacă se votează pozitiv, vor fi puse în aplicare. Între timp, ecologiştii vor să sesizeze Comisia Europeană.

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *