România a avut şi în aprilie cele mai mari scumpiri din Uniunea Europeană, rata inflaţiei urcând la 4,4%, arată datele publicate de institutul european de
Read more
România a avut şi în aprilie cele mai mari scumpiri din Uniunea Europeană, rata inflaţiei urcând la 4,4%, arată datele publicate de institutul european de
Read moreLuptatorul K1 Daniel Ghita ataca mediatizarea excesiva a vizitei Papei si pune sub semnul intrebarii scopul acestei vizite in Romania. Toata ziua ne intoxicati cu
Read moreÎnchisoare până la 3 ani pentru arborarea unui alt drapel decât cel național, iar lipsa drapelului aduce amenzi de 50.000 de lei, potrivit unui proiect
Read moreO adolescentă de 17 ani abuzată când era copil a fost eutanasiată legal, duminică, în casa părinţilor ei, cu mama de mână, în Olanda. Tânăra
Read moreMinistrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că sistemul antigrindină a funcţionat destul de bine şi că săptămâna trecută, când Papa Francisc a Vizitat România, acestea
Read moreUn poliţist a transmis marţi, sub anonimat, o scrisoare emoţionantă, drept omagiu adus colegului său din poliţie, subofiţerul Cristian Amariei din Timiş, împuşcat mortal duminică
Read moreGigi Becali și-a deschis spital privat. Latifundiarul din Pipera a investit 15 milioane de euro. „Dragostea m-a pus, dragostea mi-a spus pune banii tăi şi
Read moreO tânără aproape goală a ajuns la mijlocul terenului, în timpul finalei Ligii Camionilor. Ea a sărit pe gazon din peluza în care se aflau
Read moreDumitru Dragomir este la un pas de închisoare, procurorii cerând pedepse drastice pentru fostul şef al Ligii în două dosare importante. Fostul şef al Ligii
Read moreIntr-o zi sotul vine mai devreme acasa si uimit o gaseste pe nevasta-sa cu amantul ei. Surprins, acesta ii spune amantului: – Sunt un om
Read more„Vine limuzina sa-l ia pe Papa de la aeroport. Soferu’ ia bagajele, le baga in portbagaj (si nu erau chiar putine). Papa astepta si nu
Read moreCâţiva MINERI din provincia chineza Xinjiang a avut o surpriză incredibilă,care s-a petrecut în momentul în care galeria în care bărbaţii făceau excavaţii s-a deschis
Read moreAlbert Einstein este unul din cei mai cunoscuti oameni de stiinta din istorie. S-a nascut pe 14 martie 1879, iar in aprilie 1955 a murit,
Read moreUn bărbat i-a scris soției sale o scrisoare prin care o anunță că va petrece seara cu amanta. Dar răspunsul femeii i-a dat lovitura! Un
Read moreItalianca Emma Morano este cea mai bătrână femeie din lume. Ea a împlinit pe 29 noiembrie 2016 vârsta de 117 ani şi se simte foarte
Read more