Ion era însurat cu curva satului. Toţi oamenii din sat se lăudau care mai de care că s-au întâlnit cu nevasta lui Ion. După ceva timp, nevastă-sa cade bolnavă la pat. Ion o ameninţă:
-Tu!!! Să ştii că n-o să te îmbrac când o să mori. Goală te bag în sicriu, că tare ţi-o mai plăcut să umbli goală prin sat.
După câteva zile îi moare nevasta. Se gândeşte Ion, “băi dar totuşi, n-o pot băga goală în sicriu. Îi arunc un cearşaf pe ea şi asta e”. După înmormântare, ajunge Ion acasă şi-l apucă mustrările de conştiinţă. “Totuşi, o fost nevastă-mea, bună…rea… şi eu am acoperit-o doar cu un cearşaf? Dacă ajunge în rai, cum ajunge ea în faţa Sfântului Petru?? Goala? Nu! E clar, trebuie să repar greşeala”.
Pune mâna pe o lopată, bagă o rochiţă de-a nevestei în plasă şi, în plin miez de noapte, porneşte în cimitir.
Sapă până dă de sicriu. Desface capacul şi… stupoare… în sicriu era doar acel cearşaf. Speriat, ridică cearşaful şi găseşte un bileţel:
“Ioane, sunt plecată la Andrei. Groapa patru, rândul trei.”
