Raed Arafat a oferit mai multe clarificări privind interdicțiile din spitalele din România în perioada stării de urgență. Șeful DSU susține că acestea nu se aplică pacientelor însărcinate sau persoanelor care necesită tratament oncologic.
Secretarul de stat Raed Arafat a transmis că spitalele publice și cele private nu se închid și nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetelor medicale. Însă, alte activități medicale se suspendă cun ar fi acele consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii și care pot fi reprogramate.
DSU a transmis un comunicat prin care aduce mai multe lămuriri în legătură cu aplicarea noilor măsuri.
„Având în vedere numeroasele solicitări ale pacienților și cadrelor medicale referitoare la aplicarea art. 1 din Ordinul Comandantului Acțiunii, Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 74553/07.04.2020, facem următoarele precizări :
Prevederile art. 1 se referă la asistența spitalicească acordată în unitățile publice sau private precum și la asistența medicală ambulatorie de specialitate acordată în structurilor ambulatorii definite la art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Interdicțiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut și automat ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice:
- necesitatea internării pacienților, pentru asistența spitalicească acordată în spitalele publice și private sau
- necesitatea realizării consultațiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unitățile publice sau private care acordă asistență medicală ambulatorie.
Spre exemplu, Articolul 1 nu se aplică pacientelor însărcinate sau persoanelor care necesită tratament oncologic și care au nevoie de controale periodice ambulatorii obligatorii pentru monitorizare și investigații, și care beneficiază în continuare de asistență medicală, indiferent de sistemul public sau privat ales.”, a transmis Raed Arafat.
„Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentație medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităților spitalicești cu internare, cât și în cazul structurilor ambulatorii”, a adăugat secretarul de stat.