După 15 ani de pauză, Adrian Năstase revine la Guvern. Fostul premier a sosit în urmă cu puţin timp la Palatul Victoria.
ACTUALIZARE. Adrian Năstase a plecat de la Palatul Victoria. Fostul premier nu a dat declarații jurnaștilor. La Guvern, premierul Viorica Dăncilă a discutat cu Paul Stănescu, președintele executiv interimar al PSD, Marcel Ciolacu, noul președinte al Camerei Deputaților, și Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților. Au fost și reprezentanți ai ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Chițoiu. Aceștia au plecat cu puțin timp înainte ca la Palatul Victoria să ajungă Adrian Năstase.
Premierul spunea că își dorește o discuție cu partenerii de coaliție, pe tema punerii în aplicare a rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai. După condamnarea lui Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, devenită președinte interimar al PSD, a lansat o invitație tuturor celor care vor să vină – sau să revină în PSD.
În urmă cu două zile, Năstase anunța că, împreună cu Octav Cozmâncă, fost președinte executiv al PSD, și cu alți foști și actuali lideri ai PSD, au constituit un „grup de sprijin” pentru actualul PSD, „ținând seama de situația dificilă a partidului după alegerile europarlamentare”.